Paula Ungureanu se transformă în zid, CSM câștigă fără emoții cu Esjberg, își face curaj pentru sferturile de finală Champions League. Urmează dubla cu Ferencváros

Lead.ro 12 martie 2017

La capătul unui joc în care Paula Ungureanu a scos jumătate din mingile aruncate spre poarta ei, CSM a câștigat fără emoții cu Esjberg, 25-20, asigurându-și locul trei în grupa principală.

Răsplata? Întâlnirea cu Ferencváros din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, într-o dublă manșă care poate duce pe CSM, pentru al doilea an consecutiv, în Final 4-ul de la Budapesta. Primul meci va fi la București, pe 7 aprilie.

Meciul

CSM București a ajuns în Danemarca cu o misiune clară: să-și păstreze locul trei în grupa principală și, odată cu el, să evite ciocnirea cu Vardar Skopje, câștigătoarea Grupei 1. Pentru asta, CSM nu avea voie să piardă cu Esjberg, o echipă care, deși a bătut recent pe Midtjylland (ajutând indirect cauza româncelor), nu traversa o perioadă grozavă.

Dar calculele hârtiei nu fac două parale în handbal. Așa că danezele au pornit mai bine și s-au repezit la 3-0 după trei minute mai degrabă confuze. De acolo, însă, Paula Ungureanu a închis magazinul vreo zece minute, a lansat patru-cinci contre foarte profitabile și a schimbat (aproape) de una singură cursul jocului.

După minutul trei, nimeni nu a mai jucat rău – ba dimpotrivă -, dar remarcata zilei nu poate fi alta decât Ungureanu. Când prinde astfel de zile, începi să-i privești adversarele cu înțelegere – ce mai pot face? Știi bine că vor începe să arunce ba cu frică, ba cu nervi, iar Paula – vulcanică, dar concentrată – va culege cuminte minge după minge, până când și suporterii adverși vor începe să zâmbească, sătui să-și pună mâinile-n cap.

Așa că poarta a anunțat revenirea de la 0-3 la 6-3, și tot din poartă au pornit contrele finalizate fără risipă de extremele Martin și Mehmedovic.

La cabine s-a intrat cu cinci goluri avans, 12-7, iar de aici încolo meciul a fost simplu. Cu toate eforturile, Esberg n-a mai găsit înțelegere nici în defensiva bine organizată a CSM-ului, nici în atacurile rapide lansate de Paula. Abia atunci când scorul a ajuns la 16-8 pentru CSM – și când Carmen Martin a obosit să înscrie pe fiecare contratac -, danezele au început să-și mai facă loc în meci. Dar niciodată n-au venit mai aproape de trei goluri.

La final, victoria a fost simplă, iar jocul acesta le poate da jucătoarelor și antrenorului Aurelian Roșca încredere că se poate mai mult.

Misiunea următoare

Dacă Aurelia Brădeanu va continua să joace ca azi (când a marcat cinci goluri), dacă Gullden (patru goluri), Martin (cinci) și Mehmedovic (patru) vor compensa la fel de bine pentru ezitările de la linia de nouă metri, în fine, dacă Paula Ungureanu va rămâne măcar în vecinătatea formei arătate în Danemarca, atunci CSM are motive să spere la o nouă prezență în Final 4.

Pe hârtie măcar, Ferencváros arată mai puțin înfricoșător decât Vardar sau Buducnost, și asta chiar dacă echipa lui Kovacsics, Szekeres, Pena sau Jovanovic s-a bătut de la egal cu cele două mari favorite ale Grupei 1.

Nu trebuie uitat că Ferencváros a terminat pe doi într-o grupă din care s-au calificat, în ordine, și Vardar, Buducnost și Metz. Sau că unguroaicele au fost foarte aproape de primul loc; l-ar fi obținut dacă nu pierdeau (23-24) meciul decisiv cu Buducnost, pentru care Cristina Neagu a marcat șapte goluri.

Și dacă sfertul de finală s-ar juca mâine, atunci Ferencváros (a doua forță a Ungariei, după puternica Gyor) ar porni favorită. Nu pentru că are jucătoare mai bune, ci pentru că are un joc colectiv mai solid. Pe lângă asta, forma de moment a echipei vecine este mai bună. Asta chiar dacă din ultimele două meciuri Ferencváros n-a reușit să obțină decât un punct, ratând astfel marea ocazie să termine grupa pe locul unu și să întâlnească în sferturi, în locul campioanei Europei, pe Midtjylland.

În ce o privește, CSM București se va uita către dubla asta cu încredere. În primul rând, pentru că Vardar sau Buducnost ar fi fost teste (și) mai dificile. Apoi, pentru că propriul joc mai are încă timp să crească. Lumea își va aminti că nici anul trecut, până la dubla decisivă din sferturi, cu Rostov, CSM nu a jucat prea grozav. Dar echipa antrenată atunci de Kim Rasmussen a trecut de Rostov-Don și n-a mai privit înapoi, câștigând marele trofeu pe cât de dramatic și surprinzător, pe atât de meritat.

În primăvara lui 2016, echipa s-a legat exact la timp, iar culoarul s-a deschis perfect. Acum, Ferencváros blochează drumul spre Final 4-ul de la Budapesta. Pentru a ajunge acolo, CSM trebuie să-și găsească din nou cel mai bun joc. Are timp până pe 7 aprilie.

Sferturile de finală ale Ligii Campionilor

CSM București – Ferencváros

Buducnost – Larvik

Metz – Gyor

Midtjylland – Vardar

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.