La 23 de ani după ce și-a pierdut un picior, Mihaela Lulea a câștigat o nouă medalie de argint la Campionatele Europene de Paracanoe
Andreea Giuclea 15 iulie 2017„Sportul e foarte bun; e bun pentru psihic, te întărește; iar pentru noi, care avem un handicap, e bun și pentru mobilitate”, spunea Mihaela Lulea, sportivă paralimpică la kaiac-canoe, după întoarcerea de la Jocurile Paralimpice de la Rio. A fost aproape de podium – s-a clasat pe patru –, așa că acum vrea să muncească încă patru ani, până la Tokyo. La prima competiție de anul acesta, Campionatele Europenele de la Plovdiv, a obținut medalia de argint.
Mihaela, în vârstă de 35 de ani, a fost la un pas de aur în proba KL3, după o cursă foarte bună pe distanța de 200 de metri. A terminat însă pe doi (cu timpul 00:53.284), devansată de franțuzoaica Cindy Moreau (00:53.184).
Mihaela și-a pierdut piciorul când avea 12 ani, în urma unui accident la grădina zoologică din Timișoara, orașul natal. S-a apropiat de cușca unui urs, i-a scăpat piciorul prin gardul de protecție, iar ursul l-a sfâșiat. Pentru că rănile erau grave, medicii i l-au amputat.
După patru luni de spitalizare, a urmat „un drum lung și anevoios de reintegrare”, cum povestește în același interviu. I-a fost greu mai ales la școală, și o perioadă a renunțat. Atunci a descoperit kaiacul, la doi ani după accident. „Renunțasem la școală și aveam nevoie de o activitate.” Și-a auzit prietenii spunând că vor să meargă la kaiac, și le-a zis că vrea și ea. „Nu, că tu nu poți”, i-au spus, ceea ce a ambiționat-o.
După un an și opt luni, a renunțat la kaiac din cauza unor neînțelegeri și s-a îndreptat către tenisul de masă pentru persoane cu handicap. A câștigat câteva medalii naționale, dar nu prea putea participa la concursuri internaționale. O vreme, s-a oprit din activitatea sportivă. A terminat școala și s-a angajat casieră, făcând sport doar în timpul liber. Când i s-a propus să participe la un campionat mondial paralimpic de kaiac, a vrut să-și ia concediu fără plată, pentru antrenamente. Nu l-a primit, așa că și-a dat demisia. Au urmat medalii europene și mondiale și a încolțit visul unei medalii paralimpice.
N-a obținut-o la Rio, așa că acum speră să ajungă și la Tokyo. Se antrenează cu loturile naționale de sportivi sănătoși, alături de care stă în cantonament tot anul.
„La mine toate lucrurile bune au venit, dar nu când am vrut eu. Dar e ok și așa, mai bine mai târziu decât niciodată.”
Rezultatele Campionatului European
Campionatele Europene de Kaiac-Canoe care se desfășoară weekendul acesta la Plovdiv (Bulgaria) au marcat revenirea lotului nostru de seniori într-o competiție europeană, după un an de suspendare din cauza scandalului de dopaj în masă. În prima zi, patru echipaje românești s-au calificat în finale, dar niciuna nu a prins podiumul.
După o cursă foarte bună în calificări, echipajul de Canoe 2 (Leonid Carp, Victor Mihalachi), cotat cu cele mai mari șanse la o medalie, a ocupat locul 5 în finala probei de 1000 m. Echipajul de Canoe 4 (Cătălin Chirilă, Gabriel Gheoca, Constantin Dîba, Ștefan Strat) a terminat pe 4 finala probei de 1.000 m. Echipajul feminin de dublu canoe (Alexandra Dragomirescu și Valentina Postaru) s-a clasat pe 5 în finala de 500 m, iar cel de K4 (Cosmin Lulciuc, Răzvan Albișoru, Aurelian Ciocan, Sorin Cical), pe locul 7 în proba de 500m.
Duminică, a venit și prima medalie: un argint câștigat de Leonid Carp și Victor Mihalachi la Canoe 2 în proba de 500 m.
Tot duminică, Daniela Varona și Irina Lauric s-au clasat pe locul 7 în finala feminină de Kaiac 2 (proba de 500 m), în timp ce în competiția paralimpică, care se desfășoară în paralel, Iulian Șerban, multiplu campion mondial și european, a terminat pe 6 în finala de kaiac simplu — 200 m.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni