Cristina Neagu și-a primit trofeul pentru titlul de Jucătoarea Anului 2018
Andreea Giuclea 2 decembrie 2019La o zi după un meci în care a impresionat din nou, prin cele 13 goluri înscrise în victoria României cu Senegal de la Mondialul din Japonia, Cristina Neagu a fost premiată de Federația Internațională de Handbal pentru titlul de Cea mai bună jucătoare a anului 2018, un an în care a fost cea mai bună marcatoare a Ligii Campionilor (110 goluri) și a devenit golghetera all-time a Campionatului European (237 goluri), unde România a ajuns în semifinale.
Dacă în ultimii ani în care a primit acest titlu, el nu a fost însoțit și de o ceremonie de decernare, acum IHF i-a înmânat premiul în cadrul unei festivități care a avut loc la pauza meciului dintre Congo și Japonia, în Park Dome-ul din Kumamoto, cea mai mare arenă (10.000 de locuri) a Campionatului Mondial din Japonia, în aplauzele suporterilor români, care i-au strigat de pe margine că o iubesc, îi mulțumesc și că e „cea mai bună de pe planetă”.
E a patra oară când căpitanul României a primit această distincție (după 2010, 2015 și 2016), un record pentru handbalul mondial, atât feminin cât și masculin. Anunțul a venit în martie, într-o perioadă în care handbalista se recupera după operația de refacere a ligamentului încrucișat de la genunchi, o recuperare dificilă care a ținut-o aproape întreg anul 2019 în afara terenului.
„Sunt foarte fericită. Le mulțumesc oamenilor că sunt alături de mine și că m-au votat. Acest lucru contează foarte mult pentru mine, mai ales că sunt într-o perioada de recuperare după accidentare. Poate lucrul ăsta îl face mai special, faptul că vine într-un moment foarte dificil pentru mine și reprezintă cumva o motivație suplimentară să muncesc mai mult și să revin. E un rezultat al muncii mele de-a lungul anilor. Faptul că munca pe care o depun e apreciată mă motivează să revin pe teren și să fiu și mai bună decât am fost înainte de accidentare”, spunea atunci.
Să revină mai puternică e ce și-a dorit în toate aceste luni în care a muncit în sala de forță – câte cinci, șase ore pe zi, după care era uneori mai obosită decât la un antrenament de handbal și în timpul cărora se gândea doar la ziua în care va reveni pe teren. Iar acum, după doar două meciuri cu Naționala și alte câteva la club, după doar câteva antrenamente și deși nu e total refăcută, ne arată din nou de ce merită toate aceste titluri, cât de special e talentul ei și cât de norocos e handbalul românesc s-o aibă.
„A fost un an dificil din punct de vedere mental, dar am reușit în final să revin și sunt mândră de asta. Au fost 10 luni grele din punctul ăsta de vedere, așa că mă bucur să fiu din nou în teren”, le-a spus jurnaliștilor din Kumamoto după meciul cu Senegal. „Când mă gândesc la cum arătam acum o săptămână sau două, acum e mult mai bine, așa că sunt pozitivă în ceea ce mă privește și sunt foarte fericită că pot să fiu aici, pentru că acum o lună de zile nici nu mă gândeam că pot să ajung la acest campionat mondial.”
Nu doar că a ajuns, dar deja strălucește acolo.
Foto: FRH
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni