Examen de maturitate. Naționala Under 19 învinge Suedia având totul împotrivă: terenul, scorul și scăpările arbitrilor
Ciprian Rus 24 martie 2018Nimic nu putea fi mai potrivnic. Teren prost, start frustrant, cu penalti refuzat în primul minut, apoi gol luat în minutul patru. Dar, chiar și așa, într-un meci început de la 0-1, România Under 19 a lui Adrian Boingiu a reușit să se impună jucând în 10 din minutul 68, după ce i-au fost refuzate două goluri și câteva lovituri de la 11 metri. Pentru Euro mai e nevoie de un pas, un meci fără înfrângere marți, 27 martie, împotriva Ucrainei.
*
Doar patru minute au jucat fotbal suedezii în prima repriză a meciului cu România U19 din Tuneul de Elită de la Ploiești. Forțați de jocul rezultatelor să nu piardă sub nici o formă cu „tricolorii”, nordicii s-au văzut la conducere pe tabelă la prima plesneală spre poarta alor noștri. Un șut „la ce o fi” al lui Svedberg, de la mare distanță, a fost repins greu de Vlad, mingea a ricoșat cumva în față, unde Bergqvist a fost cu un pas în fața fundașilor centrali ai României.
Golul a turnat plumb în crampoanele alor noștri, o povară în plus pe un teren desfundat după zăpada de zilele trecute. Pe acest gazon greu, cu o echipă obstrucționistă și un arbitru pisălog și indiferent la infracțiunile din careul suedez, tinerii români au pierdut parcă o viteză față de meciul entuziasmant de miercuri, împotriva Serbiei. Au compensat însă prin atitudine și prin calitate și, minut după minut, au împins tot mai mult jocul spre poarta lui Ronning, ajungând la un pressing înalt, la o cursivitate a paselor și la o posesie demne de stilul școlii „La Masia”.
Poți nimeri să vezi naționala lui Adrian Boingiu într-o zi proastă. Dar, chiar și așa, nu poți să nu vezi ce joc colectiv propun elevii lui și ce reușite individuale dau sclipire fotbalului lor. Fără inspirația în fața porții din primul meci al grupei, „tricolorii” au avut de tras o jumătate de oră după egalare. Au reușit-o prin Băluță, din nou unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, la capătul unei presiuni asfixiante la poarta adversă. Până la urmă, la capătul a trei cornere consecutive, Băluță a venit bine pe o respingere și a făcut 1-1.
După pauză, tot căpitanul Dragomir și compania au condus jocul, iar Dulca Jr a marcat, dar n-a apucat să se bucure: arbitrii s-au opus unei noi faze decisive în careul Suediei.
În minutul 54, Dragomir a inventat o pasă genială pentru Mățan, dar jucătorul Viitorului a tras în fața portarului. Din fericire, și-a luat revanșa câteva minute mai târziu, când a trimis elegant în plasă o centrare deviată după o acțiune superbă a lui Moldoveanu, pariul inspirat al lui Boingiu pentru meciul de azi.
Magia s-a rupt în minutul 68, când Dima a fost eliminat foarte ușor, după un fault clasic de galben la mijlocul terenului. De aici încolo, caracterul acestor tineri fotbaliști s-a văzut și mai bine: au luptat pentru ficare minge, au căzut, s-au ridicat și iar s-au aruncat spre mai puternicii suedezi, dar au și reușit să păstreze mingea când a trebuit.
Boingiu a schimbat și el foarte bine, cu Băluță retras pe linia de fund și cu băieți proaspeți la mijloc, iar ai noștri au ținut de scor într-un final în care oaspeții, ajunși și ei în zece, au atacat și cu portarul.
„A fost un meci foarte greu, dar am dominat și am învins până la urmă. Bătusem de două ori în amicale Suedia și era frustrant să nu o facem și într-un oficial. Sincer, am fost triști când am auzit că a bătut Ucraina în prelungirile cu Serbia. Nu trebuie să ne văităm nici de teren, e bine că am câștigat. Până la urmă și adversarul tot aici joacă.” – Vlad Dragomir, căpitanul României U19
Sunt cuvinte obișnuite într-o echipă care începe să ne învețe nu doar cu jocul bun și atitudinea potrivită, dar și cu declarațiile măsurate. De pildă, George Țucudean a evitat clișeul noului început – o sintagmă de care iubitorii fotbalului s-au săturat ca de zăpada din martie.
„Nu pot să spun că e un nou început. Tot minţim oamenii de 20 de ani că e un nou început. Vedem ce va fi. Suntem tineri şi talent avem, dar fiecare meci e diferit. Vom vedea cum va fi cu Ucraina.”
***
România – Suedia 2-1
Au marcat: Băluță (’32), Mățan (’67) / Bergqvist (’4)
România: 1.Vlad – 2.Haruț, 5. Screciu, 3. Dima, 4. Neciu – 14. Băluță, 6. Dulca – 10. Mățan, 7. Dragomir-cpt., 8. Moruțan – 19. Moldoveanu
Rezerve: 12. Costache, 9. Sîntean, 11. Micovschi, 13. Boboc, 15. Lazăr, 16. L. Gheorghe, 17. Drăguș, 18. Trușescu, 20. Merloi
Suedia: 1.Ronning – 16.Bjorklund, 3. Colley-cpt., 5. Ahmedhodzic – 17. Fors, 14. Svedberg, 7. Browning, 11. Titi, 13. Marklund – 15. Edqvist, 9. Bergqvist
Rezerve: 12. Nilsson, 4. Brorsson, 6. Krusnell, 8. Konstandeliasz, 10. Kulusekvski, 18. Mumbongo, 19. Karic, 20. Shabani
În celălalt meci al zilei din grupa noastră a Turneului de Elită, Ucraina a învins Serbia cu 2-1.
Clasament
1. România – 6p 6-1
2. Ucraina – 4p 2-1
3. Suedia – 1p 1-2
4. Serbia – 0p 1-6
Programul pentru 27 martie:
Serbia – Suedia | ora 19:00
Ucraina – România | ora 20:00
Dacă Ucraina n-ar fi câștigat în prelungiri cu Serbia, România ar fi fost deja calificată la Campionatul European din Finlanda. Așa, echipa lui Boingiu trebuie să reziste și în fața Ucrainei.