UEFA a anunțat decizia în cazul naționalei Rusiei, ai cărei suporteri au provocat incidente grave la meciul cu Anglia, de sâmbătă, de la Marseille. Rusia a primit o excludere cu suspendare de la Euro 2016, plus o amendă de 150.000 de euro. Asta înseamnă că Rusia rămâne în turneu, dar că va fi exclusă imediat ce alte violențe îi vor implica pe fanii săi; despre aceștia, poliția franceză a spus că „un grup de 150 de huligani bine antrenați” a stat în spatele bătăii de la Marseille.
TOP STORY: #RUS to be thrown out of #EURO2016 if further crowd trouble occurs inside stadia https://t.co/E91hDlM0no https://t.co/jEwOZFDpA3
— Sky Sports News HQ (@SkySportsNewsHQ) June 14, 2016
Între timp, grupuri de fani ruși au fost deportați din Franța de către autorități, în urma incidentelor în care 35 de persoane – cei mai mulți englezi – au fost răniți. Alți șase englezi au fost arestați pentru rolul lor în încăierări.
Pericolul unor noi confruntări între cele două tabere rămâne, iar atenția poliției franceze se mută la Lille, unde rușii și englezii s-ar putea intersecta în zilele următoare. Anglia joacă joi la Lens cu Țara Galilor, localitate învecinată cu Lille, unde Rusia întâlnește Slovacia, miercuri.
Kremlinul a condamnat incidentele, după ce autoritățile din Hexagon i-au deportat pe fanii ruși.
Între timp, Franța rămâne în alertă după ce un alt atac terorist, soldat cu moartea a doi polițiști, a avut loc lângă Paris.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni