„Tricolorii”, om cu om: ce au câștigat jucătorii României din experiența acestui Euro

Ciprian Rus 29 iunie 2019

19 dintre cei 23 de jucători din lotul pentru Europeanul de tineret au primit minute de la Mirel Rădoi în cele patru meciuri ale României până în semifinalele Europeanului de tineret. E un număr impresionant, care spune multe despre valoarea lotului nostru și despre încrederea pe care Mirel Rădoi o are în grupul de la Naționala U21. Practic, nu au jucat doar rezervele de portar, plus Ghiță, adus să suplinească eventuale accidentări de la mijoc în jos, și Grigore, venit chiar înainte de începerea turneului, după forfait-ul lui Drăguș.

Mirel Rădoi și-a construit un lot echilibrat, cu soluții viabile pe toate posturile, și a demonstrat asta pe teren, unde rezerve ca Petre, Dragomir sau Coman au contribuit la aproape jumătate din golurile marcate de ai noștri. Chiar dacă echipa-tip a fost aceeași în cele trei partide cu miză mare, soluțiile de pe bancă nu numai că nu au dezamăgit – cu cinci jucători noi, România a fost impecabilă în fața Franței – dar au adus un plus vizibil când au intrat.

Faptul că nu avem doar în prim 11, ci un lot întreg, căruia i se pot oricând alătura nume ca Marin, Dulca, Moruțan, Drăguș, plus puștii care vin din spate din fosta generație U19 condusă din teren de Dragomir, e una dintre veștile cele mai bune cu care rămânem după Euro 2019. Avem în spate o generația compactă, plină de calități și echilibrată valoric – în sus, nu în jos, ca până acum – avem garanția unei frumoase concurențe de la distanță, avem, în fine, garanția că, și dacă unii dintre tinerii minunați de azi se vor pierde pe drum, cum tot cobesc zilele astea unii mai pricepuți, alții mai puțin pricepuți la fotbal, tot rămânem cu o proiecție clară de viitor.

Fără excepție, toți cei 19 jucători trimiși la joc de Mirel Rădoi au arătat lucruri bune pe teren. Chiar dacă, punctual, analizele de după meci au evidențiat anumite erori, toți jucătorii români au avut evoluții solide, rotunde, pline de reușite.

Iată o trecere în revistă la final de turneu:

Radu
Liderul incontestabil și motivatorul generației sale. Paradele lui ne-au ținut în meciuri în momente-cheie, prezența sa în vestiar le-a întărit colegilor „inima” pentru duelurile grele de la Euro. Pur și simplu, generația aceasta e de neconceput fără prezența sa. A fost răscumpărat de Inter Milano pentru 12 milioane de euro și cedat încă un an la Genoa: cel mai scump portar din istoria fotbalului nostru are asigurat încă un an de experiență în fotbalul solid din Serie A. Bate tot mai tare la porțile titularizării la Naționala mare.

Ștefan
Una dintre surprizele plăcute ale echipei noastre la Europene. Venit de la Sepsi la Naționala U21, Ștefan s-a remarcat pe o poziție pe care improvizăm de ani de zile la echipa mare. E ofensiv, are „benzină” să are banda, a rezistat multor dueluri dure la acest turneu, în fața unor jucători care câștigă în două săptămâni cât câștigă el într-un an. Un transfer la o echipă mai bună i-ar putea șlefui și mai bine calitățile.

Pașcanu
Matur și serios, Pașcanu a fost o confirmare în Italia și San Marino. Un băiat care n-a jucat încă nici un meci de seniori și care joacă cu un calm de parcă ar avea sezoane bune înntr-un campionat tare din Europa. Viitorul an va fi decisiv pentru el: mai rămâne la Leicester sau pleacă la o echipă care să-i dea șansa să debuzeze în fotbalul mare?

Nedelcearu
E cu totul și cu totul alt jucător față de puștiul care se ținea de prostii acum nu multă vreme. Transferul în Rusia, unde joacă meci de meci, l-a responsabilizat, iar Ionuț a venit la Naționala U21 cu aerul unui senator de drept. Accidentat la față, cu masca pe figură în primele meciuri, nu s-a dat la o parte când a fost de degajat mingea cu capul. Titular meci de meci la Euro, cu evoluții foarte bune, așteaptă acum un transfer într-o ligă mai bună decât cea rusă și titularizarea la Naționala mare.

Manea
Cel mai tânăr debutant din istoria naționalei mari, a fost un plus adevărat pentru U21 la acest turneu. Are siguranța unui veritabil campion, titlurile câștigate cu CFR și biciul aspru al lui Dan Petrescu se văd azi în evoluțiile fundașului nostru dreapta. A dat o pasă de gol în primul meci, a făcut faza la penaltiul scos de Coman și a mai avut alte câteva șarje remarcabile în atac. Așteaptă și el un transfer „afară”.

Man
Mai discret la începutul competiției, mai consistent pe final, și-a arătat clasa în câteva rânduri, dar nu s-a lipit de gol în câteva ocazii care puteau fi decisive. Îi lipsește un pic mai multă încredere pentru a deveni unul dintre stâlpii acestei generații la JO de la Tokyo de anul viitor.

Pușcaș
Problemele grave de la Palermo, echipa sa de club – cu toată incertitudinea viitorului -, nu i-au distras nici o secundă atenția de la misiunea lui la Euro. Robust fizic și psihic, devotat 100% echipei, generos și sigur pe el, cu 4 goluri marcate în turneu, George Pușcaș a fost, fără discuție, MVP-ul delegației României la Euro 2019. Un fotbalist „de caracter”, în care ne punem mari speranțe pentru viitorul Naționalei mari.

Hagi
Și-a asumat deschis rolul de coordonator al echipei și a acoperit cu realizări spectaculoase aceast rol. Dezinhibat, cu poftă de joc și de glorie, s-a lăsat dus de val la unele faze. În cele mai multe, a fost absolut sclipitor, un jucător cu viziune cum nu poți număra pe-o mână în întreg turneul. Golurile sale cu Croația și Anglia au dat tonul unor victorii de mare prestigiu. Ar putea fi subiectul unui spectaculos transfer în zilele următoare. Abia așteptăm să-l vedem la lucru într-un campionat tare din Europa.

Cicâldău
Una dintre revelațiile echipei noastre, Alexandru a crescut spectaculos în ultimul an, în ciuda situației destul de complicate de la Craiova. Cu calități tehnice și cu o viziune care îl recomandă oricând pentru tricoul cu numărul 10, Alex a trecut la munca de jos, a făcut pressing, a băgat alunecări, a fost contondent, a făcut intercepții, a închis spații. Are un viitor frumos în față.

Ivan
Schimbat și el în bine după anul petrecut la Viena, a disciplinat și responsabil, își ajută colegul de bandă, iar pe atac e adesea sclipitor. A realizat driblingul turneului în semifinala cu Germania, când și-a depășit adversarul pe linia de tușă, trecându-i mingea printre picioare. Tot el a pus centrarea la golul superb al lui Pușcaș contra nemților. Ghinionist și el în fața porții, a avut șansa unor goluri importante pentru România.

Băluță
Unul dintre „seniorii” din echipa noastră, Tudor a fost decisiv în primul meci, când a dat o adevărată lecție de fotbal Croației. Uzura postului l-a tras în jos, meci după meci, dar Băluță a continuat să fie elementul de echilibru de la mijlocul terenului. Experiența de la Brighton ar putea face din el un jucător esențial pentru viitoarea națională mare a României.

Boboc
A jucat un singur meci, dar l-a jucat ca și cum ar fi fost ultimul lui meci din carieră. Sacrificat pe banda stângă, în fața unor jucători de calibru, și-a arătat valoarea în meciul cu Franța. Este matur și conștient de calitățile lui, va fi unul dintre oamenii care pot face un important salt și de acum înainte.

Coman
Decisiv în calificarea pentru semifinale, a rezolvat meciul cu Anglia cu trei momente sclipitoare. A dat unul dintre golurile turneului, dar în următoarele partide n-a mai reușit să iasă la rampă. S-a maturizat mult, pare pregătit pentru un transfer în străinătate.

Petre
Același jucător serios pe care îl știm. A intrat și a marcat în meciul cu Croația, a fost mereu pregătit să intre în locul lui Pușcaș, dacă era cazul. Măsurat, cu discurs și cu atitudine extraordinare, este unul dintre prototipurile noii generații de fobaliși de la echipa națională.

Dragomir
Va fi liderul și, probabil, căpitanul noii generații U21, după Olimpiadă. Vine după un sezon foarte bun în Serie B, iar asta s-a văzut în jocul său de la Euro. Un om pe care puntem conta, așa cum ne-a arătat-o și Rădoi la Europene.

Nedelcu
A făcut un meci excelent contra Franței, în care și-a demonstrat din plin calitățile de mijlocaș central. Experiența de la FCSB nu i-a priit, pare să aibă nevoie de alt aer ca să poată rămâne în top.

Rus
Alt om pe care te poți baza la greu. Titular în meciurile de calificare, Adi a fost sacrificat prin venirea la lot a lui Nedelcearu. Dar meciul cu Franța ne-a arătat că Rus nu e o simplă rezervă. S-a transferat în Ungaria, la MOL Vidi, unde îl așteaptă un sezon ca titular, în care poate acumula experiență.

Ciobanu
A jucat 20 de minute cu Germania, dar jocul său a colorat evoluția mai gri a României din partea a doua. În așteptăm să confirme lucrurile bune arătate la Bologna.

Olaru
Unul dintre favoriții selecționerului, a primit minute în primele partide și a intrat montat de fiecare dată. A avut și el o bună ocazie să marcheze, la o minge pusă pe tavă de Ianis. Transferul la FCSB e un pas important în cariera sa.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.