Tenisul de masă caută prima medalie olimpică: „Ar fi o încununare a muncii unei generații întregi, a unei echipe foarte frumoase, care e ca o familie”
Lead.ro 16 iunie 2021La Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 9 august), tenisul de masă românesc caută primele medalii olimpice dintr-un palmares altminteri destul de bogat. Probele în care există speranțe pentru podiumul olimpic sunt cea feminină pe echipe și cea de dublu mixt.
Este o vară plină de emoții pentru tenisul de masă românesc, un sport care performează fantastic și în ultimii ani, dar un sport care încă mai caută primele medalii olimpice.
„Noi sperăm la o medalie la Tokyo. E medalia care ne lipsește din panoplie, pentru că tenisul de masă abia în 1992 a acces la Jocurile Olimpice și de la Barcelona ne chinuim să o obținem. Nu am avut șansă, am fost foarte aproape de două-trei ori, am luat locul 5, dar eu zic că am așteptat destul. Și anul acesta la Tokyo sper să obținem măcar o medalie. Două probe sunt cu mari șanse: dublu mixt, unde Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu pot să obțină medalii, și proba pe echipe, acolo unde echipa feminină a României este puternică și omogenă. Eu zic că la mixt au șanse și mai mari, deoarece sunt doar 16 cupluri care participă la Jocurile Olimpice”, spune Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă.
„E visul nostru și am declarat de nenumărate ori că ne dorim și că ne lipsește medalia olimpică din palmares. Ar fi o încununare a muncii unei generații întregi de sportivi, a unei echipe foarte frumoase, care e ca o familie și cred că asta contează foarte mult. Avem șanse de medalie la Jocurile Olimpice, avem două probe unde eu consider că există șanse, este proba feminină pe echipe și este cea de dublu mixt, acolo unde participă 16 dubluri din întreaga lume, iar unul dintre ele este din România: Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu”, adaugă Beatrice Romanescu, directorul de marketing al Federației Europene de Tenis de Masă.
La toamnă, România va organiza Campionatul European de seniori pe echipe
Jocurile Olimpice nu reprezintă singura competiție importantă a tenisului de masă românesc din acest an. La toamnă, țara noastră va fi gazda Campionatului European de seniori pe echipe, care va avea loc la Cluj-Napoca. Iar vizita pe care reprezentanții Federației Europene au făcut-o zilele trecute a confirmat că totul este perfect și că organizarea va fi fără cusur.
„Nu ne-am făcut probleme ca inspecția să aibă vreo critică la adresa sălii. De fapt, infrastructura este de cel mai înalt nivel. E foarte greu de organizat un Campionat European, dar nu la Cluj-Napoca, pentru că aici există toată infrastructura, o sală superbă, hotelurile sunt de cel mai înalt nivel, lumea este ospitalieră, abia ne așteaptă”, spune Cristinel Romanescu.
„E o provocare, pentru că din punct de vedere al directorului de marketing al Federației Europene eu cred că este dovada unui proiect de succes al Federației Române de Tenis de Masă, care a fost recunoscut astfel pe plan european și cu siguranță că noi, echipa Federației, cu un marketing inspirat, am reușit să atragem nu numai sponsori, dar și parteneri media atât de necesari pentru performanțele sportivilor noștri”, explică Beatrice Romanescu.
Echipa feminină a României este campioana ultimelor două ediții ale Campionatului European
Cum România este câștigătoarea ultimelor două ediții ale întrecerilor continentale în proba feminină, presiunea pe umerii fetelor noastre va fi suplimentară, pentru că acum ele vor juca în fața propriilor suporteri. Oficialii români sunt siguri că jucătoarele tricolore vor face față cu brio acestei încercări și se așteaptă chiar și la o surpriză plăcută din partea echipei masculine.
„Întotdeauna când joci acasă e foarte greu, pentru că presiunea este mai mare decât atunci când o faci în afara țării. Sperăm să obținem de trei ori consecutiv titlul european la echipe feminin și, de ce nu, să emitem pretenții chiar și la băieți, pentru că atunci cu siguranță ne va ajuta și publicul. Sperăm să fie în număr cât mai mare, nu numai 25% cât sunt astăzi, sperăm să fie către 100% în septembrie-octombrie și să ne ajute ca și echipa de băieți să ocupe un loc foarte bun”, speră Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă.
„Să câștigi o medalie e foarte greu, dar să îți aperi un titlu continental e și mai greu. Nu discutăm aici despre presiune, ea vine cumva la pachet cu înalta performanță, sunt nedespărțite, ci discutăm despre o dorință nebună de a demonstra din nou că suntem cei mai buni din Europa, un loc pe care fetele îl merită cu prisosință. Și să nu uităm că aceste performanțe, cele două medalii de aur, au venit după alte patru sau chiar cinci finale de Campionat European. Așadar, suntem perseverenți. Suntem acolo unde ne este locul, adică cei mai buni din Europa la fete și nu numai la senioare, ci și la junioare, și la junioare II. În general, tenisul de masă românesc cred că are unele dintre cele mai bune performanțe ale sportului românesc”, adaugă Beatrice Romanescu, directorul de marketing al Federației Europene de Tenis de Masă.
**
România are în palmares cinci titluri de campioană europeană la tenis de masă pe echipe, la feminin, obținute în 1992, 2002, 2005, 2017 și 2019. În 2021, Europeanul va avea loc în Sala Polivalentă din Cluj.
România deține momentan și o fantastică medalie europeană de argint la masculin, prin Ovidiu Ionescu, care e și vicecampionul mondial de la dublu în 2019.
Generația tânără are rezultate la fel de bune: Rareş Sipos și Cristian Pletea au devenit campioni în proba de dublu masculin la Europenele de U21 din 2020. Tot atunci, Cristian Pletea și Adina Diaconu au câștigat aurul și la dublu mixt. Asta în vreme ce Andreea Dragoman și Rareș Șipoș au devenit vicecampioni europeni în probele de simplu, feminin și masculin.
La final de 2018, Cristian Pletea câștigase medalia de bronz la Mondialele de tineret, în vreme ce echipa de cadete – cu Elena Zaharia, Luciana Mitrofan, Irina Rus și Ioana Sîngeorzan – câștigase titlul european la Cluj. Echipele de juniori și junioare au obținut, tot atunci, medaliile europene de bronz.
Adina Diaconu este și campioană europeană la U21 în 2019. Tot la Europenele de Tineret din primăvara lui 2019, România obținuse alte două medalii de bronz, prin Rareș Șipoș și Tania Plăian, în probele de simplu.
Așa cum ne-a arătat Viorel Filimon, rezultatele acestea nu vin doar din talent. Și nu vin în ciuda sistemului, chiar dacă sistemul trebuie dezvoltat mai bine. La tenis de masă încă există o mare bază de selecție, încă există antrenori excelenți. În plus, „munca nu te minte niciodată” – așa cum ne povestea Bernie Szocs, într-un amplu material din care o poți cunoaște mai bine.
Și dacă vrei să înțelegi mai bine toate subtilitățile acestui sport, atunci trebuie să citești povestea pe care Eliza Samara, multiplă campioană europeană, o spune în seria Neînvinșii.
***
Echipa Olimpică a României a a ajuns acum la 93 de sportivi calificați din 15 discipline sportive: atletism, baschet 3×3, box, canotaj, ciclism, canoe, înot, gimnastică artistică, fotbal, lupte, tenis de masă, judo, tir sportiv, scrimă, triatlon.
Tenisul de câmp se va alătura și el acestei liste. Absența dureroasă rămâne cea a echipei naționale feminine de handbal.
Uite cum arată azi delagația României:
Atletism (7): Florentina Iusco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 de metri), Daniela Stanciu (săritura în lungime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marș), Rareș Toader (aruncarea greutății);
Baschet 3×3 (4): (echipa feminină de 3×3);
Box: Cosmin-Petre Girleanu (cat. 52 kg) și Claudia Nechita (57 kg);
Canotaj (36): patru rame masculin, patru rame feminin, dublu vâsle feminin – categorie ușoară, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin, 8+1 feminin, 8+1 masculin;
Ciclism (2): Vlad Dascalu (mountain bike), (ciclism pe sosea);
Fotbal (18): echipa natională olimpică;
Gimnastică artistică (3): Maria Holbură (individual compus), Larisa Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);
Judo (3) : Andreea Chițu (52 kg), Alexandru Raicu (73 kg) și Vlăduț Simionescu (+100 kg).
Înot (3): Robert Glință (100 de metri spate), Daniel Martin (100 de metri spate) și David Popovici (100 de metri liber);
Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin pe 1.000 de metri;
Lupte (4): Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (53 kg), Albert Saritov (97 kg – lupte libere), Alin Alexuc-Ciurariu (130 kg – lupte greco-romane) și Kristza Incze (62 kg);
Scrimă (2): Ana-Maria Popescu (spadă), Iulian Teodosiu (sabie);
Tenis de masa (4): echipa feminină (de trei jucătoare), Bernadette Szocs (simplu și dublu mixt), Elizabeta Samara (simplu), Ovidiu Ionescu (simplu și dublu mixt), în echipă cu Szocs);
Tir sportiv (1): Laura Ilie (pușcă aer comprimat 10 metri);
Tritlon (1): Felix Duchampt.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni